Liverpool a 'început' bine meciul și în minutul patru a beneficiat de o greșală mare a aversarilor, care și-au introdus singuri mingea în poartă. Liverpool a continuat să aibă posesia, dar apărarea a gafat din nou și Nuzzolo a egalat. Replica a venit imediat, iar Wisdon a readus avantajul cormoranilor după un corner executat de Sahin. Repriza întâi s-a încheiat cu scorul de 1-2, dar avea să fie o a doua repriză incredibilă.
După ce jucătorii au revenit de la vestiare, gazdele au jucat mai hotărâți, iar în doar zece minute au reușit să întoarcă rezultatul la 3-2, după golurile marcate de Ojala, care și-a răscumpărat greșala de la autogol, și Zarate. Din nou Liverpool nu a stat mult pe gânduri până sa dea replica, iar după doar patru minute Assaidi a bătut un corner foarte bine, reluat cu capul în poartă de Coates. După egalare, Brendan Rodgers a făcut o mutare care avea să fie decisivă: l-a introdus în teren pe Shelvey în locul lui Assaidi. Tânărul englez urma să aducă victoria pentru Liverpool cu golurile marcate de acesta în minutele 76 și 88.
Victorie foarte mare pentru tinerii noștrii. Cu acest succes am acumulat trei puncte și ocupăm primul loc în grupă, după ce Udinese a remizat pe teren propriu cu Anzhi. Situația în grupă:
1. Liverpool 3p (5-3)
2. Udinese 1p (1-1)
3. Anzhi 1p (1-1)
4. Y. Boys 0p (3-5)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu