vineri, 31 august 2012

EL: Liverpool 1-1 Hearts


     Liverpool a remizat în această seară pe Anfield Road, scor 1-1, cu Hearts în a doua manșă a play-off-ului Europa League. Liverpool a început partida cu următorul 11: Reina - Kelly, Carragher, Skrtel, Downing - Allen, Henderson, Gerrard, Shelvey - Suarez, Morgan. O echipă destul de ciudată. Stewart Downing a jucat fundaș stânga, o poziție clar neadecvată pentru el. A jucat perfect, chiar și ca fundaș. Față de partida din tur, vedem doar un nume nou, Morgan. Pentru el a fost primul meci pentru Liverpool.

     Prima repriză a fost controlată în totalitate de Liverpool. Scoțienii s-au remarcat doar printr-un jut slab de la distanță prin ușor de Reina în minutul 30. În rest Liverpool a dominat. Prima ocazie a venit în minutul 14, când Downing a centrat din partea stângă pentru Morgan, acesta a recentrat pentru Suarez, care a trimis cu capul spre poartă, dar mingea a fost respină. În minutul 30, Gerrard a driblat trei fundași scoțieni, dar șutul acestuia a fost respins de portar în corner. Cormoranii au avut și un gol anulat. Patru minute mai tarziu Suarez a intrat în careu și a centrat pentru Morgan, care a trimis în poartă. Golul acestuia nu a fost validat pe motiv că Suarez a centrat din afara careului.

     În a doua repriză Liverpool și-a continuat jocul de posesie, dar, cum bine știm, fotbalul se joacă pe goluri. Luis Suarez a venit din nou la rampă cu două ocazii mari în doar două minute. Rodgers a făcut doar două schimbări: Sterling în locul lui Morgan (62') și Borini în locul lui Henderson (76'). În minutul 84, Hearts a avut primul și singurul lor corner din acest meci. Mingea a fost respinsă din careu și a ajuns la Templeton, care a șutat slab spre poarta de la 26 de metrii, dar Pepe Reina a scăpat mingea în poartă. Liverpool a reacționat rapid și patru minute mai târziu Suarez a egalat datorita unul contra-atac de două pase.

     Partida s-a încheiat 1-1 și Liverpool merge mai departe în grupele Europa League. Deoarece meciul nu a fost televizat, am fost nevoit să îl urmaresc online. Mi-a placut jocul de cuvinte pe care la folosit comentatorul de pe ESPN: The Hearts are broken, but not the ones of Liverpool fans! Maine ne vom afla cele trei adversare cu care ne vom duela în grupă. Sperăm sa fie o tragere la sorți cât mai bună.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu